Te-ai pregătit pentru vinieta Oxigen?


Noile reguli impuse de Primăria Municipiului București în legătură cu Vinieta Oxigen a fost un subiect arhidiscutat în prima parte a acestui an. Nevoia urgentă de a scădea valoarea emisiilor poluante provenite de la autovehicule a stat la baza acestor hotărari ale Primăriei. Practic, de la 1 ianuarie 2020 (2021 pentru Euro 4), mașinile a căror normă de poluare este: Noneuro, Euro 1, Euro 2 și Euro 3, sunt restricționate de luni până vineri, între orele 7:00 și 22:00, dacă nu plătesc o anumită taxa sub forma vinietei Oxigen. Șoferii nu au primit veștile cu prea mult entuziasm, mulți fiind nevoiți să achite taxa aferentă noii reglementari municipale. Deși aceasta a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2020, Primăria le-a oferit un „timp de adaptare” șoferilor, astfel că aplicarea amenzilor va începe de la 1 martie 2020, în mai puțin de două săptămâni, conform celor comunicate de Primărie.

Ce trebuie să știi:

  1. Mașinilor cu normă de poluare Euro 3 și Euro 4 (intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021 – șoferii cu mașini Euro 4 pot circula fără probleme în București anul acesta) li se va permite accesul în baza vinietei Oxigen.
  2. Non-Euro, Euro 1 și Euro 2 vor avea acces pe anumite artere, cu vinieta Oxigen, însă în zonele centrale ale Capitalei, ZACA (Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului), chiar dacă au plătit vinieta pentru celelalte zone, le va fi interzis accesul.
  3. Din 2022, mașinile Noneuro, Euro 1 și Euro 2 NU vor mai avea acces în oraș, iar cele Euro 3, din 2024.
  4. Sunt exceptate de la regulă autovehiculele cu normă de poluare Euro 5 sau Euro 6, cele Euro 3 care funcționează cu GNL, GNC și GPL, cele electrice și hibrid și cele din categoria L 1 E – L 5 E (motocicletele și scuterele) și nu numai – aici lista completă.
  5. roviniete.ro este site-ul de pe care poți cumpăra vinieta
  6. Amenda pentru neplătirea vinietei Oxigen este de 2000 LEI.
  7. Străzile care delimitează ZACA sunt: Piața Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Str. Polonă – Str. Mihai Eminescu – Str. Traian – Bd. Nerva Traian – Bd. Gheorghe Șincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – Bd. Mărășești – Str. Mitropolit Nifon – Bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – Șos. Pandurilor – Șos. Cotroceni – Splaiul Independenței – Str. Ştirbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei.

Iată ce taxe trebuie să plătești, în funcție de norma EURO în care se încadrează mașina ta:

 

 

 

Normă de poluare

Tarife (lei)
Vinietă electronică de tip Oxigen
Perioada
 

1 zi

 

1 lună

 

6 luni

 

1 an

Non euro 15 300 1.100 1.900
Euro 1 15 250 1.000 1.700
Euro 2 15 200 900 1.500
Euro 3 5 100 450 700
Euro 4 5 80 350 500

 

Sursă legestart.ro.

Aplicația Waze, prietenul de bază al oricărui șofer, a venit cu un plan de „fentare” a zonei ZACA. „Waze a anunţat că îi va ajuta pe şoferi să ocolească perimetrul vizat. Primăria București susține că autoturismele vor fi monitorizate de 58 de camere pentru zona centrală și 146 de camere pentru restul orașului.” – playtech.ro

Dacă autovehicului tău se încadrează în categoriile de mai sus și ești obligat să achiți vinieta Oxigen, recomandarea noastră este să-ți vinzi mașina cât mai repede unei persoane din afara Bucureștiului. Dacă ai nevoie de verificare care să-ți confirme starea actuală a mașinii – poți apela la serviciul nostru de verificare mașină. Dacă, în schimb, nu te deranjează prețul taxei – ai face bine să sa te grăbești și să-ți achiziționezi vinieta.