Adevărat sau fals: mituri despre sistemele de management ale flotelor auto


România, 2016. Țin pasul proprietarii de flote auto cu dezvoltarea industriei? În ciuda faptului că soluțiile profesioniste de management al flotelor auto și-au dovedit din plin beneficiile operaționale, există încă multe idei preconcepute. Ce caută și de ce se tem jucătorii din piață ne povestește Cătălin Tudorache, expert AD GARAGE Sistem Flote Auto (SIF), o soluţie de management autohtonă. Rețea europeană de service-uri auto multimarcă, AD Garage activează în peste 26 de țări, cu peste 4.600 de unități, și are în spate distribuitorul de piese auto din România, AD Auto Total. Prin intermediul platformei SIF sunt administrate peste 20.000 autoturisme și autoutilitare din peste 70 de flote aparținând unor institituții de stat sau private, societăți de leasing operational, transportatori de mărfuri și persoane sau afaceri rent-a-car.

Un sistem de management al flotei este mult mai costisitor decât ne-am putea permite. “Realitatea este că, pe termen lung, este mult mai scump să NU ai un sistem de management al flotei”, spune Călin Tudorache. “Nu putem influența prețul combustibilului, dar putem controla consumul său. Prin SIF noi asigurăm clienților noștri monitorizarea activității vehiculelor, urmărirea detaliată a cheltuielilor și prețuri preferențiale pentru piese și reparații. Problemele inerente în utilizarea intensivă a vehiculelor comerciale sunt rezolvate rapid, astfel încât să nu afecteze fluxul operațional. Platforma SIF este personalizată în funcție de nevoile specifice ale clienților. Rezultă un plus de eficiență, tradus, în final, într-o productivitate și profituri crescute, și dezvoltare durabilă și sustenabilă a afacerilor celor care au încredere în noi.”

Doar flotele foarte mari au realmente nevoie de sisteme de management. “Dimpotrivă”, spun experții de la AD GARAGE SIF. “Orice flotă de peste 50 de vehicule va simți avantajele după implementarea SIF. Informația înseamnă astăzi putere, iar dimensiunea flotei nu schimbă asta. SIF permite utilizatorului administrarea profesionistă a flotei, planificări eficiente ale programului de utilizare a vehiculelor, optimizarea cheltuielilor și, consultanță, soluții și suport tehnic, cu call- center dedicat și suport tehnic pe mail. Sistemul localizează rapid service-urile AD Garage aflate în zonă, oriunde în Europa. În plus, putem integra platforma SIF cu o platformă de Sistem Daune (SID), o interfață între asigurator și service, ce optimizează procesele și scade drastic timpii consumați în mod obișnuit în caz de accident. Dosarul daună este creat și importat online de către service-uri, iar asiguratorii pot vizualiza direct dosarul și lua rapid deciziile.”

Toate serviciile de management al flotei sunt la fel. “Este adevărat că există o mulțime de opțiuni similare. Piața este saturată. Cu toate astea, nu toate sistemele oferă transparență completă pentru controlul prețurilor și al costurilor, nu toate pot prognoza exat cât vei cheltui pentru reparații, și nu toate vor crește odată cu tine și se vor adapta continuu pentru a răspunde nevoilor tale. Prin SIF clienții noștri beneficiază de stocuri de piese și subansamble disponibile în orice moment, asigurate de sistemul logistic no. 1 din România, capabil de livrări rapide, oriunde. Am investit în flota proprie încât mașinile noastre înconjoară pământul de de 10 ori în fiecare săptămână transportând piesele necesare către rețeaua de service-uri. Brandul AD Garage este garanția că atât piesele (AM sau OEM), cât și serviciile celor 150 de service-uri din România sunt la optime, pentru orice marcă de mașină. Instruiți la Academia Auto AD Auto Total, mecanicii din rețeaua de service-uri AD Garage se specializează permanent în diagnoză computerizată, pentru a aborda corect toate mărcile și modelelor auto existente pe piață” mai spune Călin Tudorache.

Material apărut original în Revista Autoexpert