Ce trebuie să știi despre sistemele electronice din mașina ta (episodul 2)


Modulul de comandă a motorului (ECM)

Dintre toate lucrurile care pot merge prost la mașina ta, problemele apărute la sistemul electric sunt unele dintre cele care cele mai dau multe bătăi de cap. Serios, te pot scoate din minți. Sunt greu de urmărit, iar simptomele sunt de multe ori departe de sursa problemei. Uneori, nici nu par a fi electrice. Am vorbit despre importanța lor în primul episod din seria pe care am început-o pentru ca tu să ajungi să-ți cunoști mai bine mașina.

Astăzi vorbim despre Modulul de Comandă a Motorului (ECM). Este unitatea electronică de comandă care controlează o serie de actuatoare pe un motor cu combustie internă pentru a asigura o performanță optimă a motorului. Acest lucru se face prin citirea valorilor dintr-o multitudine de senzori în cadrul compartimentului motorului, interpretarea datelor utilizând hărți de performanță multidimensionale (numite tabele de căutare) și reglarea dispozitivelor de acționare ale motorului. Înainte de ECM, amestecul de aer-combustibil, timpul de aprindere și viteza de mers în gol au fost reglate mecanic și controlate dinamic prin mijloace mecanice și pneumatice.

Acum, poate, îți spui „Bine, bine, înțeleg ce înseamnă, dar cum îmi dau seama că ceva este în neregulă cu ECM-ul meu?!”.

Ei bine, 90% din problemele cauzate vin de la cablaj. Fie că este vorba despre conexiunea slabă la nivelul pinilor conectorilor sau de cele mai multe ori de cel mai mare „dușman’’ al conductorilor electrici, și anume oxidul. Principiul de funcționare al senzorilor se bazează pe transformarea unei valori fizice (presiune, temperatură, etc.) într-o valoare electrică (tensiune, rezistență, etc.) care, ajungând la calculatorul motor, acesta știe ce se întâmplă în sistemul respectiv. Umezeala/oxidarea este o rezistență, iar ECM-ul nu știe dacă sunt probleme reale. Coroziunea sau deteriorarea datorată umidității sunt unele dintre principalele motive pentru care ECM-ul poate eșua. Din cauza funcționării defectuoase a unor senzori, calculatorul nu-și poate da seama dacă informația este reală sau nu.

Cele de mai sus sunt doar câteva dintre cauze, noi îți sugerăm să-l lași pe diagnosticianul tău să se ocupe de problemă. Este clar de ce. Totul a devenit mult mai complex în reparația unei mașini.

De reținut! Nu te lăsa pacălit/ă, uneori, defecțiunile ECM-ului pot trece drept probleme mecanice. Deci, dacă tu sau mecanicul tău încercați să vă dați seama de ce mașina ta nu pornește, poate că ECM-ul este doar obosit și are nevoie de atenție sau, poate, a primit informații care n-au legătură cu realitatea .